Lovitura dimineții pentru acești pensionari, nu vor mai primi bani până la adânci bătrâneți. Se schimbă legea în România
Surprinzător de mulți pensionari, mai ales în învățământul superior, decid să rămână în domeniul de activitate până la adânci bătrâneți, cu mult peste vârsta pensionării, iar această practică reprezintă o problemă majoră atât pentru performanța lor, cât și pentru tinerii care și-ar dori să activeze în același domeniu.
Se schimbă legea învățământului superior, după ce a mai fost modificată încă o dată în acest an, iar varianta actualizată a intrat în vigoare la începutul acestei luni. Cea mai recentă modificare aflată în dezbatere la Camera Deputaților își dorește eliminarea posibilității ca profesorii universitari să-și continue activitatea cu mult peste vârsta legală de pensionare.
Nu mai stau la catedră până la 100 de ani
Noua modificare legislativă își dorește să elimine din Legea învățământului superior nr. 199/2023 punctul care permite “persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru a se pensiona la împlinirea limitei legale de vârstă să-și continue activitatea «fără limită de vârstă»”, după cum au explicat inițiatorii.
Practic, se va desființa practica actuală prin care senatul universitar din instituțiile de învățământ superior de stat, particulare și confesionale, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare. Aceasta este o practică foarte comună în industrie și, de obicei, se întâmplă în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală, conform cartei universitare, fără limită de vârstă.
După cum au explicat inițiatorii proiectului legislativ, “această reglementare este nocivă pentru învățământul superior, deoarece permite cadrelor didactice să rămână titulare pe post, fără limită de vârstă, fără evaluarea anuală a performanţelor acestora, conferindu-le acestora un privilegiu viager. O astfel de reglementare (…) va bloca orice intrare în sistemul de învăţământ universitar, atâta timp cât posturile ocupate vor fi blocate de conducerile universităţilor, după bunul plac”.
În forma aflată în prezent în vigoare, cel puțin în teorie, decizia continuării activității se ia în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare a cadrului didactic sau de cercetare. De acum înainte, nu va mai exista niciun criteriu care să permită prelungirea contractului.
În schimb, textul actual al legii stabilește că personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani, iar la cererea cadrului didactic, se poate menține statutul de titular până la finalul anului universitar în care împlinește vârsta de pensionare, conform Avocatnet.ro.
În anumite situații extraordinare, în care universitățile nu pot acoperi normele cu titulari, până la cel mult trei ani, pot menține calitatea de titular în învățământ și/sau cercetare pentru pensionarii de drept, cu toate drepturile și obligațiile ce decurc din această calitate. În prezent, nu există nicio limită pentru aceeași practică.